Fostul director sportiv al campionaei, Bogdan Mara, a recunoscut că jucătorii au luat legătura cu patronul CFR-ului, după ce au aflat că Edi Iordănescu e ca și dat afară, iar dorința lor ar fi fost ascultată. Oficialii CFR-ului au încercat să-l întoarcă din drum pe antrenor după intervenția jucătorilor, dar Iordănescu Jr a ales să nu se mai întoarcă, fiind dezamăgit de situația creată.
„A fost o discuție între jucători, s-au vorbit în cinci minute și s-au dus să vorbească cu patronul. Nu a fost ceva gândit. Au vorbit trei, patru, care s-au găsit și au mers să vorbească (n.r Hoban, Arlauskis, Omrani). A fost ceva spontan, nu a fost ceva plănuit. E adevărat că Edi a fost susținut de jucători. Pițurcă n-a fost în niciun moment o soluție viabilă, din ce știu eu. Nu știu cine rămâne la club. Sunt mulțumit de lucrurile pe care le-am realizat aici în numai un an de zile. A fost un șoc pentru toată lumea. Dar ce să facem? Nu putem să mergem pe un drum pe care nu-l credem”, a spus Bogdan Mara, pentru Digi Sport.
Edi Iordănescu a fost demis oficial în cursul zilei de joi, după ce miercuri seară a avut o ședință de amploare la sediul clubului. Alături de Iordănescu, de la campioană vor mai pleca Bogdan Mara, Marius Bilașco și Marian Copilu. Portughezul Antonio Conceicao a fost numit deja la cârma echipei din Gruia.
Toni Conceicao a mai condus CFR în două rânduri. Două trofee a cucerit CFR Cluj sub comanda portughezului: Cupa României și Supercupa, ambele în 2009. CFR Cluj a disputat 59 de meciuri oficiale cu portughezul la cârmă. 30 de victorii, 17 remize și 12 înfrângeri a înregistrat CFR Cluj sub bagheta portughezului. Pe lângă Toni Conceicao, mai există zvonuri conform cărora și Victor Pițurcă se află pe lista CFR-ului.
În acest sezon, CFR Cluj a cucerit Supercupa României în urma unui meci cu Universitatea Craiova, scor 1-0, pe Oblemenco. A urmat egalul cu FC Botoșani din prima etapă a Ligii 1 Betano, scor 1-1, iar marți, CFR a cedat în dauna lui Malmo, în primul meci din turul II al Ligii Campionilor. Jocul echipei a fost unul extrem de slab, Omrani&Co nereușind să trimită niciun șut pe cadrul porții.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER